FORUM REGIONAL „SECTORUL CONSTRUCȚIILOR: PREZENT – VIITOR,” EDIȚIA V, PITEȘTI – POST EVENIMENT

Joi, 20 noiembrie 2014, începând cu ora 09.30, a avut loc ediția V a Forumului Regional „Sectorul Construcțiilor: Prezent-Viitor”, Pitești, eveniment desfășurat în cadrul proiectului „PICAS te angajează în construcții” –ID: 126134, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”, Axa prioritară 5 „Promovarea Măsurilor Active de ocupare” Domeniul Major de Intervenție 5.1-„Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”.
Evenimentul s-a desfășurat în Pitești și s-a bucurat de participarea a 29 de persoane, reprezentanți ai agentilor economici și ai autorităților publice.
Agenda Forumului Regional Editia V Comunicat de presă
Forumul Regional a fost deschis de către domnul Stoian Alexandru, având calitatea de Coordonator Organizare. Ulterior, au luat cuvântul, conform agendei: domnul Laurențiu Zidaru – viceprimar al orașului Pitești, domnul Sorin Ivașcu – Director în cadrul Consiliului Județean Pitești, domnul Radu Paul - reprezentant al Casei Sociale a Constructorilor, doamna Chiriță Florina – consilier superior în cadrul AJOFM Pitești, respectiv doamna Petrescu Adriana – psihoterapeut.
Tema principală a întâlnirii a constat în prezentarea portalului www.picas.ro, singurul portal de recrutare din România dedicat exclusiv sectorului de construcții. Domnul Alexandru Stoian, Coordonator Organizare, a realizat o simulare online, urmărită și analizată de către companiile prezente, la final având loc și o dezbatere în acest sens.
Alte puncte atinse în timpul conferinței: problematica procedurilor privind achizițiile publice pe fonduri europene, starea socio-emoțională a șomerilor în construcții și modalități de motivare a acestora privind utilizarea TIC, lipsa bunilor profesioniști în munca pe șantier, accidentele în muncă, ș.a
Prezentarea portalului www.picas.ro va continua în luna noiembrie tot în regiunea Sud-Muntenia, fiind programat în acest sens un Forum Regional în orașul Târgoviște.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0722 200 879 , persoană de contact Dumitru-Alexandru Stoian, Coordonator organizare evenimente, sau pe site-ul www.picas.ro




